B12&company finest

Si inca odata ma las ingropata in ruginiu,tacere de toamna,gust de tacere,viata fara gust….ma trezesc culcata langa palma ta si iti impor o clipa,inca odata imi esti dumnezeu,esti si tu si eu,daca as putea mi-as vinde sufletul pentru un minut limpede din tine,macar ca atunci cand voi reveni goala,fara suflet sau memorie va trebui sa ma murdaresc si eu de credinta lor absurda.In tot maratonul timpului graba  mea este prea deprimanta ca sa poata fii sustinuta de nimic,am nevoie de tine ca sa ma umilesti de nestiinta sa ma iubesti in 2 cuvinte,sa ma saruti in 3 randuri.cat de repede trebuie sa alerg doar ca sa stau in loc?unde ma pot ascunde de ziua de maine???mana ta si o privire de dincolo de cer  inca ustura,doare tot ce aveam,plang pentru tot ce am.durerea preda durere.Am invatat ca uneori viata se defineste doar prin ura,prin ura nascuta din prezenta absentei tale
Uneori ma arde apa rece,dimineatza,la dus,cand inca iti simt chipul langa mine,in oglinda,schitat pana la ultimul detaliu ca intr-un tablou vechi de nunta.Ma inciudez grozav cand ma intorc si imi gasesc perna asteptand sa fie strivita sub obrazul tau,imi pare cea mai cumplita asteptare.prezenta ta este un film intrerupt de tot felul de ganduri,iar scenele se transforma in fotografii alb-negru la fel ca sufletul meu,soarele devine patrat la fel ca privirea ta ……….

Fara tine, am inceput sa fac lucruri fara prea multe intelesuri, lucruri banale si prostesti,in curand o sa ajung ca si ei,normala si incapabila sa ating vreodata apogeul vre-unei lumi speciale.iarta-ma ca te-am rapit din odaia fiintei tale caci desi strimta,pavata de nonculori contrastante este calda si este a ta,insa am nevoie de o urma de trecut ca sa raman cum am fost iar tu esti singurul talisman pe care l-am primit vreodata,tu ai puteri magice,tu ma poti transforma in mine oricand,oricum,oriunde….m-am obisnuit sa te caut duminica in autobuz pentru ca acolo s-au ingramadit toate concluziile amintirilor noastre,defapt te astept,cautarea inseamna razboi iar eu nu stiu sa lupt.ma las uitat deseori la fereastra si caut chipuri cunoscute printre trecatorii de pe stazii.ma las uitat acolo si ma plimb prin tot orasul  cu mintea goala si fluturi in stomac.intepenesc pe un scaun mult prea uzat din prea mult dor si indraznesc sa eliberez trtristeti pentrru fiecare bucurie de-a lorsub forma de protest.de ce mai exisat zambete daca trebuie sa plangem pentrtu ele?si totushi…daca nu ar exista treptele fericirii ar fii o imensa plictiseala dar am fii scutiti de lacrimi.

mi-e dor de soapta ta,intelege odata mi-e dor sa te mai stiu iarashi si m-as multumi cu orice doar sa stiu ca e de la tine…u esti altfel in simplitatea ta complicata…esti voce si chitara,jupoi piele fara sa-ti murdaresti unghiile si iti imbalsamezi buzele cu dulce acrisor.rationalizezi iubirea cu usurinta si de cele mai multe ori cand o faci imi dovedesti cat sunt de inutila in lumea ta,intelege odata ca eu cu iubire ma hranesc si intelege ca infometarea mea nu va aduce cu sine decat o chitara fara voce,unghii negre,buze acre.Nu ma musca pana la sange!

 Vara esti un bronz viu atunci cand te saruta luna,cald si flexibil. Te lasi inundata de umbre ca nu cumva sa-ti pierzi gandurile,le tii strans doar pentru tine desi nu pare,minti cu nerusinare!stii sa-ti gusti  propria durere din cupa amaraciunii,inrtotdeauna te-am indemnat s-o faci caci doar asa ma puteai simti si pe mine,doar prin durere.in mod firesc evadam dupa printre lumi reci ostile si nu indrazneam sa zambim prea des…restul decurgea normal…cuvinte simple,priviri inocente,atingeri ce ne trada…dimineata imi simteam picioarele amortite de caldura ta,trtermuram toata si respiram parfumul mainilor tale.aveai un miros inca somnoros dupa o noapte cu prea multe vise.

Am invatat sa port masti:azi sunt goala maine rece,ieri am fost verde…Ai avut dreptate: e dureros noaptea cand imi dau jos falsul zambet si ajung sa ma privesc din exterior,din oglinda catre mine,ajung sa simt timpul cum mi se scurge prin vene,clipele imi raman in gat,iar umbra ta ma necajeste cumplit scaldandu-se in plansul meu k apoi,la sfarsit sa-si muste buzele de placere.m-am obisnuit sa ma descompun intr-un mare nimic,o mare minciuna.desi stiu ca suna sangeros adevarul este ca nu cunosc prea multe despre tine:esti in general o prezenta fara detalii iar in special un mare si ingenuu TU.Iarta-ma caci te-am cunoscut fara memorie,conditii sau ratiune,doar ca sa te pastrez aici oricat de acolo ai fi.Nu omit insa gramezile de cuvinte albastre ori geloziile absurde ce ni le-am ascuns reciproc dar nu le-am uitat si acum le numesc distante.Ele au ajuns argumentele perfect pentru un nou conflict in lumile noastre:ele au declansat lupta pentru noi,razboiul in care poti doar  sa alegi trecutul ori prezentul,viitorul ramane doar un mit.

Dar indiferent de ironiile de acum au ramas vii privirile care inca mai au puterea sa strige “Te iubesc!”ne-au inghetat  in poze amintirile si inca mai simtim marea intr-o piesa veche,tot ce a fost nu ar putea fi sters dar nici retrait.Ai ajuns sa-mi fii inger pastrat undeva acolo,departe de toti ceilati desi uneori iti intinzi aripile catre pamanteni, inca nu am reusit sa-ti explic cat de mult ma ranesc aripile tale. Toamna asta a fost un diferita mai lunga si mai trista,mai neinteleasa si rece in care tu ai fost vantul iar eu frunza tu muzica eu culoarea….desi am acceptat mult prea usor ca viata este viteza caci inca mai sangerez de dorul tau,desi stiu ca toate cuvintele mele se vor pierde printre zecile de pana acum va exista mereu o funza ruginie pe care sa scrie concluzia a tot ce a fost ”pentru cei mai multi eram doua bune prietene care nu-si gaseau locul pe lumea asta si numai cativa credeau sa stiu adevarul despre noi,dar noi eram singurelele care cunosteam adevarul adevarat,ca habar n-aveam defapt ce ni se intamplase…dar ca era ceva destul de frumos”

de numultumesc

Ma uit usor din dimensiunea asta trebuie sa o fac si pe asta. Aleg aceasta planeta ce ma imbie cu albastrul ei. Aici vreau sa ma nasc.
Vad lumina zilei si o privire iubitoare imi incalzeste sufletul. Apoi simt ceva nemaipomenit ceea mai tarziu am aflat ca se numeste imbratisare. Incep sa mi controlez copul firav inca si deabia pot merge. Alte suflete curioase la fel ca si mine ma gadila ma imping sau ma chinuie in ceea ce am aflat mai tarziu ca se numeste gradinita. Intr o zi acea privire iubitoare care am aflat ca ii apartine mamei nu a mai aparut. Iar eu am ramas privind cum toate privirile se sting. Mama uitase sa ma ia de la gradinita, nu  pot sa uit imbratisarea aceea care imi topise toata tristetea.
Apoi am invatat sa recit poezii, si o faceam chiar bine, zau ca da. Le simteam chemarea dincolo de cuvintele frumos insiruite cu sunete ingemanate.
Apoi soveja, tunurile demult dezafectate de inutilitatea lor, ma vad pe pajistea cu verde a muntelui, apoi lovit de o schiza iesind dintr o falie temporala si ma prefac ca mor.
Asa se termina si scoala unde subtire ca o trestie ce se leagana dar nu se rupe termin de zidit inca o treapta din evolutia pedepsei mele.
Ceva incepe sa ma atraga irezistibil, ochi, struguri, portocale, sunt acum fructe atat de prinse in valtoarea ce creste in aceasta inchisoare de carne si oase. La fel ca si un condamnat pe viata incepe sa mi placa inchisoarea cu toate corpurile ce se unduiesc in juru mi lasciv.
Primii pasi imperechiati si timizi, primele degete pline de curiozitate, primele buze sangerii ce im brazdeaza obrazul. Ochii aceia dezamagiti de lipsa mea de incredere se opresc acum pe bratele unui alt cersetor de imbratisari.
Imi adun bucatile sufletului meu si le asez in cartile ce le vad. Citesc fara oprire pana cand bratele mi se ingroasa, ochii capata acea  scaparare diabolica a cunoasterii iar sufletul cunoaste toate intamplarile fecioarelor muze din capitolele vietii mele.
Oare exista mai multe stele in univers decat litere in carti ? Pentru mine stele sunt mai putine, poate pentru ca nu am mai vazut cerul senin de ceva vreme.
Ma duc sa pun banii pe card, fratelui meu. Ne stim de cand recitam eu poezii si lui ii placea. Ochii lui mari bulbucati si negrii gangureau cand eu il strangeam in brate ; cu vocea mea rasunatoare reusii pentru o clipa sa fac sa tresara pe toti din sala ce ma priveam cu nesat sorbindu mi cuvintele care ii intrigau si ii faceau sa zica :
-Cine e acest tanar care ne vorbeste despre sensul vietii cu atata siguranta ? Cum poate el sa l contrazica pe creatorul acestui manual ?
Aceasta e tema mea de doctorat « Viata mea din alta viata « ! Ar trebuie sa stiu ceva despre ea chiar mai multe daca mi aduc bine aminte. Apropo de adus aminte ; trebuie sa plec….
La revedere stimati spectatori ai vietii mele ! La revedere viata !

de arv