B12&company finest

Si inca odata ma las ingropata in ruginiu,tacere de toamna,gust de tacere,viata fara gust….ma trezesc culcata langa palma ta si iti impor o clipa,inca odata imi esti dumnezeu,esti si tu si eu,daca as putea mi-as vinde sufletul pentru un minut limpede din tine,macar ca atunci cand voi reveni goala,fara suflet sau memorie va trebui sa ma murdaresc si eu de credinta lor absurda.In tot maratonul timpului graba  mea este prea deprimanta ca sa poata fii sustinuta de nimic,am nevoie de tine ca sa ma umilesti de nestiinta sa ma iubesti in 2 cuvinte,sa ma saruti in 3 randuri.cat de repede trebuie sa alerg doar ca sa stau in loc?unde ma pot ascunde de ziua de maine???mana ta si o privire de dincolo de cer  inca ustura,doare tot ce aveam,plang pentru tot ce am.durerea preda durere.Am invatat ca uneori viata se defineste doar prin ura,prin ura nascuta din prezenta absentei tale
Uneori ma arde apa rece,dimineatza,la dus,cand inca iti simt chipul langa mine,in oglinda,schitat pana la ultimul detaliu ca intr-un tablou vechi de nunta.Ma inciudez grozav cand ma intorc si imi gasesc perna asteptand sa fie strivita sub obrazul tau,imi pare cea mai cumplita asteptare.prezenta ta este un film intrerupt de tot felul de ganduri,iar scenele se transforma in fotografii alb-negru la fel ca sufletul meu,soarele devine patrat la fel ca privirea ta ……….
Fara tine, am inceput sa fac lucruri fara prea multe intelesuri, lucruri banale si prostesti,in curand o sa ajung ca si ei,normala si incapabila sa ating vreodata apogeul vre-unei lumi speciale.iarta-ma ca te-am rapit din odaia fiintei tale caci desi strimta,pavata de nonculori contrastante este calda si este a ta,insa am nevoie de o umbra din trecut ca sa raman cum am fost iar tu esti singurul talisman pe care l-am primit vreodata,tu ai puteri magice,tu ma poti transforma in mine oricand,oricum,oriunde….m-am obisnuit sa te caut duminica in autobuz pentru ca acolo s-au ingramadit toate concluziile amintirilor noastre,defapt te astept,cautarea inseamna razboi iar eu nu stiu sa lupt.ma las uitat deseori la fereastra si caut chipuri cunoscute printre trecatorii de pe stazii.ma las uitat acolo si ma plimb prin tot orasul  cu mintea goala si fluturi in stomac.intepenesc pe un scaun mult prea uzat din prea mult dor si indraznesc sa eliberez trtristeti pentrru fiecare bucurie de-a lorsub forma de protest.de ce mai exisat zambete daca trebuie sa plangem pentrtu ele?si totushi…daca nu ar exista treptele fericirii ar fii o imensa plictiseala dar am fii scutiti de lacrimi.

de numultumesc