B12&company finest

Anotimpul preferat, primavara, luna cea mai indragita, mai, o zi frumoasa cu un soare bland, care nu prevestea nici pe departe ce urma sa se intample, cum avea sa”se plimbe” pe grila sentimentelor, de la minus, la plus infinit.
“Daca e mai mult de o colega, daca s-a schimbat ceva cu sentimenele tale, te rog din tot sufletuzelul meu sa fii cinstit cu mine,asa e corect, stii ca am dreptul sa stiu”, si apoi un sms sec “DA”, dupa ce cu 2 zile inainte o luase in brate, a mangaiat-o pe par si a strans-o la piept, jurandu-i ca nimic nu s-a schimbat. In momentul acela, TOATA viata i s-a inchis, a simtit ca s-a afundat in cel mai negru si infinit gol; sufletul i s-a stins pur si simplu, si luminitza din ochi, care alta data stralucea de bucurie, de inocenta, a disparut. A fost momentul in care a simtit pt prima data disperare… Ar fi putut jura pe sufletul ei, ca niciodata el nu ar rani-o, dar…
In noaptea imediat umatoare, avea loc nunta celor mai buni prieteni, deci, impreuna iara…dar pentru ultima data.
A fost cea mai lunga noapte, in care ea a trecut de la cel mai disperat planset, la cel mai plin de viata dans, de la cea mai mare durere in suflet la cele mai sincere urari de fericire, de la cea mai mare durere de stomac, la cel mai mare pahar de whiskey sec.
Credea ca tot a lui e, s-a apropiat de ea si cu un gest de posesivitate a smucit-o catre el, a strans-o puternic in brate, dar nu ca un indragostit, ci ca un copil care urma sa isi piarda jucaria preferata.Atunci, pentru prima data in viata, in ochii ei, se infatisa un strain transpirat, care mirosea a alcool, care nu se mai regasea deloc in ceea ce odata fusese EL.
Dimineata…la ea in scara…”ma bucur sincer, ca ai venit cu mine” iar ea fara vlaga “si eu ma bucur ca am mers” si a luat-o in brate, dar ea nu il mai simtea.In secunda imediat urmatoare, a intors spatele si a inceput sa urce scarile, si treapta cu treapta devenea tot mai constienta de de sfarsit, acceptand realitate,oricat de dureros era.Desi privirea lui ii ardea spatele, ea tot urca, impunand picioarelor sa puna pas langa pas, interzicand ochilor sa se mai intoarca macar o data…
Au urmat oceane de lacrimi, care nu cadeau pe umarul nimanui, nopti intregi de cosmaruri, de nesomn, de disperare, cele mai negre idei, cele mai multe tzigari, cele mai mari incertitudini.
Dupa mult timp, stand singura pe malul marii, a deschis in sfarsit ochii, si a vazut cate lucruri frumoase o inconjurau. Speranta, pana atunci incuiata intr-un coltishor mic, reusise sa supravietuiasca. Acum crestea, si ii dadea putere sa lupte mai departe, sa nu se opreasca pana nu isi gaseste fericirea.
Din acea zi, viata e frumoasa, iar cautarea…nu s-a sfarsit.Poate nu se va sfarsi niciodata, dar asta e tot farmecul. Nu degeaba se spune ca “drumul spre fericire e FERICIREA”.
Acum…zambesc 

de Life_Beat